Simona Halep a fost contaminată când a dat proba pozitivă? Explicații clare pentru româncă

Simona Halep a fost suspendată temporar din tenis după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-dopping efectuat după US Open.

Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping de la TAS, a explicat ce trebuie să facă Halep să demonstreze că proba dată în America a fost contaminată.

Ce trebuie să facă Simona Halep

„Când discutăm despre contaminare, trebuie să plecăm de la premisa că există mai multe tipuri de contaminare. Orice discuție generică sau speculativă nu face decât să adâncească confuzia și mai mult.
Din perspectivă procedurală, ne putem referi la:
– contaminarea unor produse alimentare;
– contaminarea unor suplimente alimentare;
– contaminarea apărută pe lanțul de control anti-doping.
Pentru fiecare din cazurile enumerate mai sus este nevoie de un probatoriu distinct ca un sportiv să își dovedească nevinovăția.

Interdicția poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping. Să se stabilească foarte clar modul cum a pătruns substanța în organism cât și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive”, a explicat Cristian Jura pentru ProSport.

Simona Halep luptă acum pentru a demonstra că nu s-a dopat. Ea are în față două posibile procese. Specialiștii sunt de părere că totul se va decide pe termen lung, avansându-se termenul de un an până la un verdict final. Mai întâi cazul ei va fi judecat la Sport Resolutions, un tribunal londonez indepednent care analizează toate cazurile de dopaj din tenis. În cazul în care sportiva noastră nu își găsește dreptatea aici, ea va putea contesta decizia la TAS.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed