FC Liverpool a primi 35.500 de cereri pentru bilete la finala Ligii Campionilor la fotbal cu Real Madrid, prevăzută pe 28 mai la Paris, transmite EFE, potrivit agerpres.
Conform clubului din Premier League, 29,5% dintre suporterii solicitanţi vor primi un bilet, adică 63% din cele 19.600 rezervate de UEFA pentru finalistele Ligii Campionilor.
Un procent de 21% va fi rezervat suporterilor cu prioritate şi care au abonament anual în zona VIP, mediile de comunicare şi apropiaţii jucătorilor de la prima echipă vor primi 14% din bilete, iar partenerii comerciali ai clubului încă 2%.
UEFA a repartizat 19.600 de bilete la fiecare echipă finalistă şi alte 35.000 au rămas la dispoziţia forului european, arena Stade de France având o capacitate de 75.000 locuri.
Fanii norocoşi ai ”cormoranilor” care au câştigat loteria biletelor au fost anunţaţi joi şi au termen final data de 16 mai pentru a-şi cumpăra biletele.