A scăpat Mihai Rotaru porumbelul? Când poate deveni Rădoi noul antrenor al Craiovei!

Eliminarea din Cupă, chiar când se gândea serios că ar putea lua trofeul, dar și faptul că echipa ratase deja și celălalt obiectiv – locul al doilea -, l-au făcut pe Mihai Rotaru să tune și să fulgere imediat după meciul cu Sepsi. Finanțatorul Universității Craiova a anunțat măsuri de urgență.

„E foarte mare tristețe, o decepție foarte mare, în momentul în care pierzi ambele obiective, în maniera asta. Ne apucăm de muncă, începând din seara asta. Nu am explicații după meci, văd totul ca un suporter. S-au gestionat destul de prost anumite situații în atac, prin Andrei Ivan, Markovic, Baiaram.

Ca bani nu ne afectează această eliminare, dar ca glorie da. Până la urmă, identitatea unei echipe și forța ei o dau trofeele, sunt o componentă foarte importantă. Nu este o pierdere financiară, ci un venit neîncasat, pentru că nu aveam banii în buzunar.

Eu nu iau decizii la cald, nu începem să aruncăm cu păreri. Laurențiu a început o treabă, trebuie să o continuăm. Vedem unde am greșit, pentru că am greșit cu toții în acest sezon!”, a spus finanțatorul oltenilor în direct la Digisport 1.

”Poate e vina noastră!”

Cât despre o eventuală înlocuire a antrenorului, Rotaru a fost ferm. Nu îl dă afară pe Reghecampf acum, dar e clar că i-a ales succesorul deja.

”Am mai avut discuții și cu cei din conducere, din staff, eu zic că trebuie în permanență să iei decizii. Nu trebuie să o lăsăm, „hai că vedem”. În momentul în care ceva merge prost, trebuie să iei decizii, dar nu la cald, nu sub imperiul sentimentelor. Ei au spus la un moment dat că “hai să mergem, să lăsăm lucrurile să se liniștească”.

Poate fi o decizie bună, dar nu este și părerea mea. Nu înseamnă că adevărul e de partea mea. De mâine, de poimâine trebuie să facem calculele. N-a existat niciun obiectiv în contract (n.r. – cu Laurențiu Reghecampf), dar obiectivele sunt cele impuse în cadrul grupului.

Nu neapărat reziliem contractul dacă nu ne calificăm în finala Cupei sau în cupele europene. Poate e vina noastră, a celor din partea administrativă.

Sunt povești cu Mirel Rădoi. Nu înseamnă că Mirel Rădoi nu poate să fie noul antrenor, peste un an, peste o lună, peste trei ani. Dar nu luăm în calcul în acest moment și nu e stilul nostru, să discutăm cu un alt antrenor cât timp avem antrenor”, a mai spus Mihai Rotaru, la emisiunea Digi Sport Special.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed