Toni Iuruc s-a dezlănţuit! S-a aflat adevărul după suspendarea Simonei Halep pentru dopaj: ‘Doar ea poate să răspundă’

Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj după ce a fost suspendată fiind testată pozitiv la un control anti-doping la US Open.

Toni Iuruc, fostul soț al sportivei, o susține necondiționat și este convins că aceasta este nevinovată. Omul de afaceri s-a dezlănțuit după ce Simona a fost acuzată oficial. Fostul lider mondial are la dispoziție 20 de zile pentru a depune contestație sau pentru a-și recunoaște vina.

Toni Iuruc: „Nu ne jucăm, sunt chestii serioase”

”Oamenii au o strategie de apărare de top, nu vreau să zic ceva care ar putea să înrăutățească situația. Un gând bun, normal, ca orice om, ca orice român, dar doar atât. Are o echipă de avocați.

De la un anumit nivel încolo, ea este singura care poate să răspundă. Nu ne jucăm, sunt chestii serioase. Noi, ce-am avut de zis, am zis. De la început am susținut-o cu toată dragostea, dar de acum încolo treaba e mult mai serioasă.

Trebuie ca doar ea și cu echipa de avocați, conform strategiilor, să comunice. Restul, de pe lângă, ar trebui să-i lăsăm pe ei în pace, să-și facă treaba”, a declarat Iuruc, potrivit stirileprotv.ro.

Simona Halep nu poate evita suspendarea

Indiferent de ce va face, Halep nu poate evita să fie suspendată. Pentru că Roxadustat este o “substanţă nespecifică” nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni.

Dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a listei interzise impuse de Agenția Mondială Antidoping (WADA), perioada de suspendare este de 4 ani.

“Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 – Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.

În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.

În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel”, se menţionează în comunicatul ANAD.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Bine era ca in 2019 fiecare sa isi fi vazut de drumul sau,ea de tenis si el de insurat….Asa le-ati amestecat si nu a mai iesit nimic,nici in tenis,nici in casnicie…Ce isi face omul cu mana lui…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed