Mihai Pintilii este trist. FCSB a pierdut cu scor de neprezentare, 0-3, meciul cu West Ham. Echipa lui Gigi Becali a încheiat grupele Conference League fără victorie și a adunat doar două puncte.
Antrenorul interimar, Mihai Pintilii a fost extrem de dezamăgit după meciul de pe Arena Națională.
”Rezultatul e prost, dar am jucat cu o formație care a venit cu jumătate din echipa bună. Am încercat, din păcate am pierdut cu 3-0, au fost mai buni. Aș fi vrut să-și dorească mai mult (n.r.- jucătorii), dar multe chestii nu pot să zic. Trecem printr-un moment greu, poate la derby-ul cu Rapid vom căpăta încrederea de care avem nevoie. Depinde doar de ei, noi, în două zile, nu avem ce face. A fost o competiție neglijată. Așa s-a hotărât, campionatul să fie prioritar, dar nici acolo nu am avut rezultate. Jucătorii trebuie să se pregătească mult mai bine, e păcat, joci în Europa și e păcat să te faci de râs. Trebuie să poată, când ai 19-20 de ani nu poți să te plângi”, a declarat Pintilii.
Pintilii a făcut planurile pentru meciul cu Rapid
”E cel mai frumos să joci din 3 în 3 zile decât să te antrenezi o săptămână întreagă pentru un meci. Trebuie să bage la cap că sunt fotbaliști și trebuie să joace fotbal. În derby nu o să mai avem scuze. Eu cred că e vital, e meciul în care ne putem reveni. Trebuie să le ridic moralul, fotbalul nu-l poți uita în câteva luni, asta nu înțeleg eu.
Îmi doresc să câștig derby-ul cu Rapid, sunt făcut să câștig. La FCSB trebuie să câștigi cu oricine joci, dar e o perioadă în care ne-am cam obișnuit cu înfrângerile”, a mai spus Mihai Pintilii, la Pro Arena.