Tatăl Simonei Halep a reacționat după ce sportiva a fost acuzată oficial: ‘Suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului’

Simona Halep a fost suspendată după ce s-a descoperit că a folosit o substanță interzisă, roxadustat, la US Open, iar acum a fost și acuzată oficial de dopaj.

Multe persoane din lumea sportului  și nu numai au sărit să o apere pe constănțeancă, toți spunând că aceasta nu s-ar fi dopat niciodată conștient.

Stere Halep a avut o primă reacție după ce fiica sa a fost implicată în scandalul uriaș.

„Indiferent cum, şi 20 de ani să dea, noi suntem curaţi. Simona e curată 100%. Poate să dea şi 100 de ani suspendare. Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului”, a declarat Stere Halep, pentru Antena 1.

Ce spune Toni Iuruc despre suspendarea Simonei Halep

Fostul soț al Simonei Halep i-a sărit și el în ajutor. Acesta a declarat că sportiva are extrem de atentă cu alimentația sa și pastilele pe care le lua.

„Sunt șocat, nu-mi revin, sunt șocat și iarăși șocat! Nu pot să cred așa ceva. O cunosc de trei ani pe Simona, din care minimum doi în circuit, și vă jur că această fată, fosta mea soție, este obsedată de un singur lucru: cinstea!

Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori! Nu mai e om! Nu știu ce s-a întâmplat acolo. Simona nu ar fi făcut așa ceva nici dacă i-ai fi tăiat mâna ca să nu mai joace tenis”, a declarat omul de afaceri pentru Fanatik.

Simona Halep trebuie să depună o contestație

Simona Halep riscă o suspendare de până la 4 ani. Jucătoarea de tenis are la dispoziție 20 de zile pentru a contesta rezultatele testelor anti-doping.

„Faza de investigație a luat sfârșit! De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani.

Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare”, a declarat Paul Ciucur, reprezentantul Sport Resolutions, pentru TVR 1.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed