Anatoli Karpov, fostul campion mondial la șah, a fost transportat de urgență la spital și este în comă indusă. Agenția rusă RIA Novosti susține că acesta ar fi avut un accident domestic.
Sofia, fiica lui Karpov, a dezvăluit însă, că tatăl său ar fi fost agresat în apropierea Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului Rusiei), iar în momentul în care a fost găsit era în stare de ebrietate. De altfel, aceasta a fost și declarație oferită de un apropiat al deputatului, Albert Stepanian.
El excampeón del mundo de ajedrez Anatoli Kárpov, en coma inducido tras un accidente doméstico https://t.co/oeNRpPQQ54
— INFORMACION.es (@informacion_es) November 1, 2022
Karpov este un susținător al lui Vladimir Putin. Fostul șahist este unul dintre cei care a fost pus pe lista de sancțiuni de către UE. În urmă cu 8 ani, deputatul declara că liderii europeni ar încerca să-l asasineze pe Putin și susținea anexarea Crimeei.
Anatoli Karpov, în România
Campionul mondial la șah a vizitat în urmă cu mai mulți ani România și a participat la mai multe evenimente organizate de federația română de specialitate.
„Sunt foarte surprins cu activitatea de șah care se desfășoară aici, nu mă așteptam ca în România să existe atât de multe școli în care să se predea șahul. Am studiat șahul în școală, în Rusia, cu ani în urmă, dar la nivel național nu avem un succes la fel de mare ca aici”, declara Karpov.
Anatoli Karpov a fost campion mondial între 1975 – 1985, 1993 – 1999.