Mario Camora a acuzat dureri abdominale înaintea meciului din această seară cu Rapid și a fost transportat de urgență la spital. Medicii au constatat că este vorba despre o criză de apendicită, dar căpitanul clujenilor nu a vrut să se opereze în București.
Camora a decis să se întoarcă la Cluj, acolo unde este familia sa.
”Situația este sub control. A avut anumite dureri în zona abdominală, are o problemă cu apendicele din ce am înțeles. A fost primit foarte bine la Spitalul Universitar București. L-au spitalizat, este transportabil. Va merge la Cluj, vrea să fie mai aproape de familie.
Am discutat cu el, i-am făcut o recomandare, dar nu pot să decid în locul lui. E o persoană matură. E foarte apropiat de familie și vrea ca familia să îi fie aproape. Am discutat cu medicii, poate fi transportat. I-au făcut perfuzii. Când vorbim de o problemă medicală, putem doar recomanda.
În orice situație medicală există un risc. Important este să fie bine. Nu știm cum va ajunge, ori cu avionul, ori cu mașina. El umblă pe picioare, se deplasează. El știe mai bine nivelul durerilor pe care le are. A comunicat cu medicii de la Spitalul Universitar. Mai mult decât să îi fac o recomandare nu pot să fac. Eu i-am recomandat să rămână aici, el decide.
Eu nu am fost cu el la spital să stau de vorbă și cu medicii. A mers medicul echipei. De îndată ce va ajunge la Cluj, va intra în operație. E important ca el să fie bine. L-am pierdut la câteva meciuri importante, dar viața este mai importantă decât un joc. Cu cât te operezi mai târziu, cu atât recuperarea este mai grea”, a declarat Cristi Balaj la emisiunea Fotbal Club.