A fost sold-out cu zile întregi înainte, așa că 5.000 de suporteri fanatici au luat loc în tribunele Sălii Polivalente să o susțină pe Dinamo în regalul contra lui PSG, din runda cu numărul 5 a grupelor Ligii Campionilor.
”Dulăii” au început curajos și chiar au condus cu 6-5 în primele zece minute ale confruntării cu cea mai bogată echipă din handbalul mondial, condusă din teren de Nikola Karabatic, cel mai bun jucător din lume.
Doar că focul de paie dinamovist n-a rezistat tăvălugului francez. Iar tabela înregistra la pauză scorul de 22 la 16 în favoarea lui PSG.
De altfel, oaspeții au condus cap-coadă și repriza secundă, ”câinii roșii” ai lui Pascual n-au mișcat în frontm oricât s-au străduit. Distanța a fost mereu cu un ecart de 5 goluri pentru parizieni.
Paradele portarului Alexandru Bucatăru au ajutat și ele, dar n-au putut să influențeze în vreun fel rezultatul final. PSG a câștigat cu scorul de 36-29 și conduce grupa, împreună cu maghiarii de la Veszprem.
Primele două poziții ale clasamentului duc direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar următoarele patru echipe clasate se vor califica în optimile competiției. Dinamo ocupă ultimul loc care duce în optimi, cu doar 3 puncte după 5 meciuri jucate și un golaveraj de 157:164.