Cutremur la Craiova! Propunere incredibilă pentru Adrian Mititelu. Un fost preşedinte de club a dat cărţile pe faţă şi l-a propus antrenor pe Victor Piţurcă. Şeful lui FCU Craiova şi fostul selecţioner se află într-un conflict deschis.
Adrian Mititelu şi Victor Piţurcă se judecă şi acum după ultima colaborare. Fostul selecţioner îi cere 7 milioane despăgubiri patronului de la FCU Craiova.
Propunere incredibilă pentru Adrian Mititelu
Fost preşedinte la Dinamo, Florin Prunea, a propus o variantă șoc la FC U Craiova. A dezvăluit că nu ar spune nu unei reveniri în Bănie, acolo unde s-a mai aflat și ca fotbalist.
Prunea a anunțat că ar fi de acord să lucreze cu Adrian Mititelu, dar doar în condițiile în care patronul ar renunța la presupusele imixtiuni în viața echipei. Victor Pițurcă este alesul lui Prunea, pe care l-ar vedea ca antrenor la formația lui Mititelu.
„Eu aș accepta să merg președinte la Craiova lui Mititelu, dar în anumite condiții. La Craiova acum e un butoi cu pulbere. M-am mai aruncat eu o dată în foc. Craiova pentru mine… Eu sunt unul dintre jucătorii care au venit din București de la Dinamo și am performat la Craiova.
Nașii mei sunt din Craiova, am prieteni din Craiova. N-aș spune nu să merg acolo, dar e vorba despre ce se vrea cu adevărat. Simt că patronul vrea să facă ceva, dar trebuie să termine cu influențele din afara echipei.
Am înțeles că relațiile cu Victor Pițurcă s-au îmbunătățit la Craiova. De ce nu să vină chiar Victor Pițurcă antrenor?! Dar nu știu cât dorește domnul Mititelu acest lucru. Cu siguranță că aș putea gestiona o asemenea situația, dar nu doar eu, ci și alții pot. Eu simt că aș putea gestiona situația de la Craiova. În cariera de președinte mi-a cam ieșit. La Dinamo nu aveai ce să faci mai mult. S-a oprit finanțarea și de atunci am căzut”, a declarat Florin Prunea, conform prosport.ro.