Coşmarul fostei soţii a lui Ilie Năstase! Amalia Năstase a trecut prin clipe groaznice. Chiar celebra femeie s-a decis să vorbească şi să facă dezvăluiri despre problemele pe care le-a avut în trecut.
Fosta soţie a lui Ilie Năstase nu s-a mai abţinut. A făcut un anunţ cutremurător. Toată lumea a aflat prin ce a trecut.
Coşmarul fostei soţii a lui Ilie Năstase!
Amalia Năstase a fost căsătorită cu Ilie Năstase timp de 6 ani, în perioada 2004-2010. Aceasta a dezvăluit că a slăbit 10 kilograme în mai puțin de două luni, urmând o dietă specială creată de un diabetolog. Cu toate acestea, fosta soție a lui Ilie Năstase spune că nu este obsedată după aspectul fizic.
“Nu pot să-mi las proiectele mele ca să stau toată ziua într-o oglindă!”, a răspuns Amalia când a fost întrebată despre dietele pe care le ține.
Fosta soție a celui mai mare jucător român de tenis din istorie a făcut un anunţ cutremurător. Cine nu acceptă că frumusețea fizică va dispărea, treptat, odată cu înaintarea în vârstă, atunci au șanse mari să intre în depresie.
“(N.r. – Cum ai reușit să slăbești?) Țineam o anumită cură de slăbire făcută de un diabetolog care împreună cu un restaurant îmi pregăteau porțiile și eu mâncam ce-mi trimiteau ei. Și a mers. Am slăbit 10 kilograme într-o lună și jumătate așa. Eu slăbesc repede. De aia nici nu-mi făc probleme că eu odată când mă apuc, slăbesc!
(N.r. – Ești obsedată de diete?) Eu am mai mult decât o talie pe lume asta, am foarte multe lucuri importante de făcut! Sunt mai mult decât kilogramele mele. E drăguț să fii slab, dar nici nu pot să-mi las proiectele mele să stau toată ziua într-o oglindă să mă măsor și să țin diete! Nu mă duc la nebuni cu talia, cu măsuratul, nu stau toată ziua pe cântar, pentru că sunt mai mult decât atât!
Frumusețea fizică se duce cu vârsta și intri într-o depresie de aia de nu știi cine mai ești! Tu erai acea fată frumoasă trasă prin inel și dintr-o dată nu mai ești și nu știi cine mai ești! Trebuie să fii și altceva decât asta”, a spus Amalia Năstase, conform click.ro.
Amalia Năstase este deja expertă în cure de slăbit. În urmă cu doi ani, fosta soție a lui „Nasty” a dezvăluit că a dat jos 30 de kilograme, renunțând la consumul de zahăr.