Agenția de Integritate din Tenis a suspendat-o deja provizoriu pe Simona Halep, după ce a picat testul anti-doping la controlul din august, de la US Open. Iar oameni din lumea sportului spun că suspendarea este inevitabilă, având în vedere că și proba B a ieșit pozitivă cu Roxadustat.
Suspendarea pornește de la 4 ani în spețe de acest gen, susțin specialiștii, așa că pentru Simona Halep ar putea fi finalul de carieră pe care niciun sportiv nu și-l poate imagina, în nici caz.
Totuși, deși șansele sunt infime spre zero să scape de pedeapsă, Simona Halep va încerca în perioada următoare să-și susțină nevinovăția și să încerce să demonstreze că nu a consumat conștientă un medicament care conține substanța interzisă.
Iar în țară, în multe medii, deja se arată cu degetul către echipa fostului lider WTA, în special către antrenorii cu care Simona Halep a lucrat în ultimele luni.
”Medicul nu e un dobitoc!”
”Nu este o greșeală de ingestie. Nu poate fi găsită în alimentație, că în mod accidental ai mâncat-o. Dar staff-ul da. Se practică acest lucru, în mai multe sporturi, la mai multe nivele. Când antrenorii au astfel de inițiative pentru a-și spori rezultatul muncii lor.
Vă spun cu certititudine că nu există niciun medic pe pământ să facă așa ceva. Nu este un prost, un dobitoc, care să nu știe la ce duce așa ceva.”, a acuzat Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale de fotbal, la Digi Sport.
Dar iată ce spunea Ion Țiriac, după ce Simona Halep și-a schimbat echipa și a început să lucreze exclusiv cu Patrick Mouratoglou și staff-ul lui.
„Astăzi ai echipă. Antrenor, preparator fizic; păi antrenorul ăla ori e prost, ori e chior, ori e orb… adică nu știe ce îți trebuie, din punct de vedere fizic? Îți mai trebuie încă un preparator fizic? Ce să facă el? Să bată la mașină sau ce să facă?”, spunea Țiriac.