FCU Craiova și Dinamo au remizat, scor 0-0, în primul duel din Cupa României pentru ambele echipe.
Antrenorii interimari de la FCU Craiova au acuzat la finalul partidei, plecarea lui Marius Croitoru însă au adresat și ironii la adresa celor de la Dinamo, despre care consideră că nu mai sunt o echipă de speriat.
„Nu e exact ce ne-am dorit, dar trebuie să fim realiști, atât s-a putut, din păcate. Mai puțin important e ce spun eu, important e ce s-a văzut, echipa atât a putut azi.
Cu sigurantă că echipa a resimțit plecare lui Croitoru, dar nu avem ce face. Așteptăm să vină cineva și sper să reușească să redresese cumva.
Nu știu să vă spun cine trebuie să vină, întrebați conducerea. E posibil ca asta să fi influențat situația echipei.
Eu sunt angajatul clubului, dar dacă se decide altceva, nu e nicio problemă, noi suntem obligați să venim zi de zi la serviciu.
Normalitatea era ca FCU Craiova să câștige împotriva unui Dinamo, care nu mai e ce era odată, cu tot respectul. Nu știu să vă spun cine poate să vină, chiar îmi pare rău”, a spus Florin Drăgan, unul dintre „secunzii” rămași după plecarea lui Marius Croitoru.