Pițurcă știe ce soartă are Nicolae Dică pe banca FCSB-ului: `Dacă nu câștiga ultimul meci, îl schimba Gigi!`

Victor Pițurcă a antrenat echipa patronată de Gigi Becali în mai multe rânduri. Și a și fost prieten la cataramă cu finanțatorul FCSB-ului, așa că știe cel mai bine ce pâine mănâncă Nicolae Dică, acum, ca antrenor.

Dică a vrut să-și dea demisia după umilința istorică din Conference League cu danezii de la Silkeborg, însă Becali a dat tot din casă și a povestit că nu i-a acceptat-o.

„Dică are personalitate, eu îl ştiu. Lui nu i-a convenit ce s-a întâmplat prima dată la FCSB. Ştim cu toţii ce face Gigi Becali, că îi place să facă primul 11, schimbări şi aşa mai departe.
A plecat şi unde a mai fost angajat Dică? A fost cu Mirel la echipa naţională, dar sunt sigur că nu îi convenea această postură.

A revenit la FCSB şi acum iar este cu un picior în groapă, să spunem aşa. Îţi imaginezi că dacă nu câştiga ultimul meci, îl schimba Gigi. Asta e situaţia antrenorilor tineri”, a spus Pițurcă, în cadrul podcastului „Tare de Tot” cu Viorel Grigoroiu.

„Un antrenor cu personalitate este Neluţu Sabău. Ăsta este motivul pentru care stă departe. Un antrenor ca el, cu mare personalitate, nu e agreat. Lasă că îl luăm pe X, pe Y, care e cuminţel, e bun antrenor şi aşa le convine”, a completat Pițurcă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed