Zilele trecute, Simona Halep ar fi fost văzută la o terasă în compania fratelui său și cea a fostului ei soț. Toni Iuruc, fosta soție și fostul cumnat au părut relaxați, iar dacă n-ar fi fost mediatizarea divorțului și nu s-ar fi știut că s-a și consumat la începutul lunii, nimeni n-ar fi zis că n-ar mai forma o familie.
Dar chiar dacă Toni și Simona au luat-o pe drumuri separate, nu au resentimente, ba chiar au împreună afaceri. De altfel, Iuruc și fratele fostului lider WTA s-ar ocupa în continuare de ele, fără să existe discuții după divorț și o nuntă anulată.
Pe 13 noiembrie, fostul număr 1 al tenisului mondial și afaceristul urmau să se căsătorească religios pe 13 noiembrie și organizaseră nuntă mare la Cazinoul din Sinaia.
Dar la revenirea de la US Open, acolo unde Simona Halep a suferit o dezamăgitoare înfrângere în primul tur, cei doi soți au recunoscut că au decis să pună punct căsniciei, după doar un an.
Gelos, Toni Iuruc ar fi pus piciorul în prag, dorindu-și deja o familie și fizic, și i-ar fi cerut Simonei să treacă tenisul în planul secund. Însă campioana de la Roland Garros și Wimbledon a avut alte planuri. Lumea susține că Halep se va muta din țară, pe Coasta de Azur, în apropierea Academiei de Tenis a lui Patrick Mouratoglou, antrenorul despre care s-a spus că ar fi ”contribuit” la divorțul sportivei.