Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, a început demersurile în vederea unui transfer al atacantului senegalez Sadio Mane de la echipa engleză FC Liverpool în această vară, informează presa germană, potrivit agerpres.
Potrivit postului Sky Sport Germania, până în prezent nu au fost discuţii oficiale între cele două cluburi, însă directorul sportiv al clubului Bayern, Hasan Salihamidzic, l-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu agentul lui Mane, pentru a discuta condiţiile trecerii senegalezului pe Allianz Arena.
Mane este legat de Liverpool până în iunie 2023, însă negocierile pentru semnarea unui nou acord s-au dovedit dificile, iar în mass-media au apărut informaţii conform cărora internaţionalul senegalez este nemulţumit de faptul că oficialii clubului englez acordă prioritate negocierilor privind prelungirea contractului egipteanului Mohamed Salah, cealaltă vedetă a „cormoranilor”.
Sadio Mane a disputat 47 de meciuri în toate competiţiile pentru FC Liverpool de la debutul acestui sezon şi a marcat 21 de goluri. Anterior au circulat zvonuri referitoare la un posibil interes al clubului spaniol Real Madrid faţă de fotbalistul african.