Gigi Becali a tunat și a fulgerat după umilința suferită de FCSB în Conference League. Patronul a căutat vinovați și s-a luat și de Mihai Stoica.
Acesta a spus că MM nu se pricepe deloc la scouting, declarație care nu i-a picat tocmai bine managerului general. După ce Mihai Stoica i-a dat replica, Becali a revenit și a explicat ce capcană a vrut să-i întindă acestuia.
Am făcut expres, ca să văd dacă se smerește, și nu s-a smerit. Eu am spus toate calitățile lui și am spus și ceva ce cred că nu e. El, fraierul, a sărit imediat. El, dacă a văzut că l-am lăudat, trebuie să spună că ‘dacă asta e opinia patronului, fac și eu ce pot’.
Eu am spus că e cel mai bun conducător, cel mai bun psiholog, am vorbit la superlativ de el. Singurul lucru pe care l-am spus a fost că nu are darul ăsta, adică fler la jucători. Nu e o jignire asta”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
Mesajul lui Mihai Stoica pentru Gigi Becali
Mihai Stoica a fost deranjat de afirmațiile făcute de patronul FCSB și i-a dat replica imediat.
„Arlauskis, Planic, Tamm, Ghionea, Nicoliță, Olaru, Boștină, Chipciu, Dică, Thereau, Keșeru. Fără Cernat, că n-ajuns la Steaua. Fără Elton, că unii zic că a fost țeapă (s-a văzut prin Saudi Arabia ce țeapă a fost). Mai ofensiv (cu scuze lui Petre Marin). Cu o bancă de rezerve de UCL… Rusescu, Iacob, etc.
Și cu țepe, că altfel nu se poate. Dar nu 3 din 4, care se pare că e limita admisă”, a transmis MM Stoica, pe Facebook.