Rapid și-a luat din nou viteză. Este la două puncte în spatele liderului Farul și merge în direcția play-off cu siguranță. Emmers, în minutul 75, cu o superexecuție din câlcăi, și Dragoș Grigore, în minutul 78 au marcat golurile giuleștenilor, iar Adrian Mutu este mulțumit, care dacă liniștea a venit un pic târziu.
”Trebuie să ne bucurăm că meciul ține nouăzeci de minute. Meciul de astăzi a fost pe un teren greu, pentru ambele echipe, dar noi suntem un pic dezavantajați, pentru că suntem o echipă de posesie. În multe momente am lăsat acest joc și am aplicat un joc de luptă. Până la urmă s-a terminat bine, știam că o să vină golul.
Am dominat tot meciul, Hermannstadt s-a bazat doar pe contraatac și asta am înțeles-o din primul minut. Atacă foarte bine spațiile, dar am controlat meciul și cred că este o victorie meritată. Întreaga fază a primului gol a fost foarte frumoasă, dar execuția lui Emmers… a făcut un meci extraordinar, o risipă de energie incredibilă. E un jucător care poate să acopere mai multe poziții.
A fost un meci exact așa cum ne așteptam, cu noi la timonă, cu ei care se închid și așteaptă să plece pe contraatac. Nu poți să speri tot timpul că Rapid nu marchează și să dai gol pe contraatac. Avem jucători de valoare și am demonstrat-o astăzi, cu execuții sau pase foarte frumoase.
Ne așteaptă un drum lung, dar suntem e o traiectorie bună, tot ce înseamnă club, joc. Ne gândim la ce forță avem, dar în același timp suntem precauți, pragmatici, pentru că fotbalul e periculos în anumite momente și trebuie să le controlăm cât mai bine”, a spus Adrian Mutu, la DigiSport.
Nu mai laudati atat Rapidul, ca a avut 2 ocazi la poarta in care a marcat. In rest, nimic, doar a aruncat mingea lung in careul sibienilor, doar, doar gresesc, ceea ce s’a si intamplat. Rapidul n.a construit nimic clar si frumos.