FRF a fost extrem de clar în ceea ce o privește pe CSA Steaua: nu are nici drept de promovare, nici drept de a juca la barajul de acces în Liga 1, au transmis oficialii federației în martie, atunci când s-au cerut răspunsuri concrete.
Și totuși, conducerea Stelei mai speră. Și-a asigurat locul al patrulea în play-off-ul ligii secunde și a depus astăzi un dosar la FRF. Nu și-a schimbat forma de organizare, dar insistă. Atenție, potrivit anunțului făcut de jurnalistul Vali Moraru la Digi Sport Special, conducătorii Stelei au depus un dosar prin care vor să justifice dreptul de participare la baraj, nu de promovare!
Dacă ar fi așa, ”militarii” ar juca o dublă manșă cu echipa de pe poziția a 7-a din play-out-ul Ligii 1, în acest moment Chindia Târgoviște.
Mai exact, CSA Steaua ar folosi această dublă manșă a barajului drept argument în conflictul cu FCSB în disputa pentru închirierea arenei din Ghencea pentru derby-ul cu CFR din ultima etapă a play-off-ului, scrie gsp.ro.
”Chestiunea a fost deja clarificată!”
CSA Steaua a depus dosarul de licențiere pentru Liga I, chiar dacă Legea Sportului precizează clar că doar formațiile de drept privat au drept de promovare.
”Considerăm că această chestiune extrem de larg dezbătută, cu privire la posibilitatea unui club de drept public, în general, CSA Steaua, în cazul particular, a fost deja clarificată. Reamintim însă că, din punct de vedere legal, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 și, implicit, în situația în care va obține meritul sportiv de a promova în Liga 1, clubul nu va putea exercita acest drept.
Cu privire la posibilitatea clubului de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 1, această chestiune a fost clarificată în mod detaliat prin Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din data de 18.08.2020, care stabilește printre altele: ‘În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deține licență pentru Liga 1 sau nu îndeplinește cerințele statutare și regulamentare de participare în Liga 1, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga a 2-a care îndeplinește condițiile de participare în Liga’”, a transmis FRF.
În cazul în care FRF se va menține pe poziție, CSA Steaua ar avea de gând să meargă la TAS.