România nu va avea echipă la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, programate la Liverpool în perioada 29 octombrie – 6 noiembrie.
Chiar și în aceste condiții, România poate profita de schimbarea regulamentului și are șansa de a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris și anul viitor.
„Din păcate România nu va participa cu echipa la Campionatele Mondiale de gimnastică. Asta şi pentru că sistemul de calificare la Jocurile Olimpice s-a schimbat. Se poate obține calificarea cu echipa şi anul viitor. Nu este un lucru plăcut pentru noi, pentru că am fost tot timpul pe podium cu echipa de gimnastică, iar azi nu putem trimite o echipă la Campionatele Mondiale. Asta spune multe”, a afirmat Covaliu.
Mihai Covaliu speră ca gimnastica românească să revină în top cât mai repede.
„E clar că lucrurile nu stau aşa cum ne-am dori. Ăsta e momentul, trebuie să-l acceptăm. Lucrurile care se fac la ora actuală în lume în gimnastică le putem lua şi adapta la noi în ţară. Dar aceşti paşi trebuie neapărat făcuţi”, a mai spus președintele COSR.