Conducerea CFR-ului anunță un tun pe piața transferurilor: `Jocul lui este peste nivelul echipei`

Claudiu Petrila este unul dintre cei mai interesanți jucători de la CFR, iar conducerea clubului își pun speranța că pot încasa o sumă importantă în urma unui transfer.

Oficialii clujenilor susțin că tânărul atacant este urmărit de multe cluburi importante din Europa.

Cristi Balaj face marele anunț

Cristi Balaj, președintele CFR-ului, este sigur că Petrila va face pasul spre un campionat important și oferă asigurări în legătură cu sprijinul clubului față de tânărul jucător.

”Petrila, cu excepția a două partide, putem să spunem că am fost mulțumiți de evoluția lui. Dar, într-adevăr, așteptăm mai multe de la el.

Uneori pierde mingea prea ușor, dar este un jucător de calitate, în care avem încredere, care este urmărit de cluburi importante, un jucător care va face pasul spre fotbalul din campionate mult mai puternice.

”Nu ăsta este nivelul lui, poate mai mult. Noi suntem alături de el, îl încurajăm. Atunci când este nevoie să dăm goluri, Dan Petrescu apelează de fiecare dată la el, iar asta înseamnă că este un jucăto care dă speranțe și care are potențial și a demonstrat-o.

Eu zic că Petrila va ajuge să plece de la CFR Cluj, pentru că jocul lui este peste nivelul echipei. Este un jucător de calitate, care a arătat în multe situații că este mult peste campionatul românesc.”, a spus Cristi Balaj la Digisport.

1.7 milioane de euro este cota de piață a lui Petrila, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed