Mircea Lucescu nu găsește soluția. Antrenorul riscă să fie demis. Ce se întâmplă la Dinamo Kiev

Dinamo Kiev traversează o perioadă extrem de dificilă, iar Mircea Lucescu nu reușește să găsească soluția salvatoare. În campionat este pe locul 13, după ce a obținut o singură victorie. Nici în cupele europene nu stă foarte bine.

Un fost internațional ucrainean susține că Mircea Lucescu este în pericol de a fi demis.

”Atmosfera creată în jurul echipei din Kiev este una foarte proastă. Câțiva jucători ard etapele, întrucât își doresc să se transfere în străinătate, însă cei din conducerea lui Dinamo nu îi lasă să plece. Relația dintre jucători și antrenor este departe de a fi una de prietenie. Nu cred că Mircea Lucescu va putea rezolva această situație în viitorul apropiat. Având în vedere istoricul său, cred că vom auzi în curând de demiterea acestuia de la cârma echipei

Problema principală a clubului este cea dintre antrenor și jucători. Aparent, Lucescu și-a îndoit craca de sub picioare, lucru ce ar fi provocat o ruptură în relația sa cu jucătorii. Fotbaliștii nu îi mai cântă ode antrenorului, așa cum o făceau anul trecut. Mă tem ca s-a format un grup la Dinamo Kiev, care crede că lucrurile se întâmplă cum vor ei, nu cum vrea antrenorul”, a declarat Ivan Getsko, conform ua.football.com.

Ce spunea Lucescu despre plecarea de la Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a vorbit despre plecarea de la echipă în luna august. Antrenorul român nu s-a mai putut abține și a răbufnit la o conferință de presă șocându-i pe jurnaliști.

”Ar putea fi ultimul meu meci la Dinamo Kiev. Vorbesc foarte serios!”, a spus ”Il Luce”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed