Un antrenor din Liga 1 sare în apărarea lui Edi Iordănescu: ‘Ce să facă? Este imposibil’

Edi Iordănescu a fost aspru criticat de o mulțime de oameni de fotbal în ultimele zile. Naționala României este pe ultimul loc în grupă în Liga Națiunilor și ar putea să ajungă în Liga C.

După meciul terminat la egalitate cu Finlanda, scor 1-1, mulți i-au cerut demisia selecționerului. Marius Croitoru îi sare însă în apărare și spune că Iordănescu nu a avut timp suficient pentru a pregăti echipa.

” E clar că din punct de vedere al rezultatelor traversăm o perioadă neagră în istoria fotbalului românesc. Edi n-are ce să facă. Rezultatele sunt cele care sunt. Încearcă să schimbe el ceva la nivel de joc, dar ca antrenor nu e ușor să găsești rezolvările în 3-4 zile. E foarte greu!

Ca antrenor de club lucrezi luni de zile și tot nu poți să reglezi anumite lucruri, darămite un selecționer în 3-4 zile cu jucători veniți din toate țările. Este imposibil. Chiar dacă jucătorii au valoare, lucrurile sunt foarte greu de rezolvat într-o săptămână.

Avem datoria ca iubitori ai naționalei să susținem ceea ce se întâmplă la națională. Să-l susținem pe Edi. Dacă până acum s-a mers pe ideea de schimbare și tot nu s-a întâmplat nimic, eu zic că ar trebui să mergem pe continuitate și să vedem ce se va întâmpla.

Până acum s-au schimbat antrenorii, dar rezultatele au fost aceleași. Cred că trebuie să schimbăm abordarea și să încercăm și altceva decât a fost până acum”, a declarat Marius Croitoru la conferința de presă.

Lotul convocat pentru meciurile din Liga Națiunilor

PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 1/1), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Sa ia jucatori, care cel putin joaca regulat. Nu unii care nici pe banca nu sunt. Dar fiecare di-o face cu mana lui. Tipic familia Iordanescu, care mai mult crede in miracolul icoanelor decit in stiinta jocului din deceniul II, secolul XXI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed