Mărturia teribilă a lui Paul Pogba! Jucătorul celor de la Juventus S-a temut că va fi ucis. Mijlocaşul a mărturisit prin ce coşmar a trecut. Cei de la Le Monde publică un fragment din ceea ce le-a spus anchetatorilor.
Paul Pogba a fost ameninţat de doi bărbaţi înarmaţi, după ce a fost dus de aşa zişi „prieteni” într-un apartament din Paris.
Mărturia teribilă a lui Paul Pogba!
În seara de 19 martie, Pogba a fost dus într-un apartament din Chanteloup-en-Brie (Seine-et-Marne). La faţa locului, jucătorul este obligat să-şi închidă telefonul care îi este confiscat, relatează cotidianul.
„Apar apoi doi bărbaţi cu cagule, purtând veste antiglonţ şi înarmaţi. Paul Pogba este somat de Roushdane K. să plătească 13 milioane de euro, inclusiv 3 milioane cash, pentru protecţia pe care i-ar fi asigurat-o cei doi bărbaţi ani de zile”, scrie sursa citată.
„Mi-a fost frică. Amândoi şi-au îndreptat armele spre mine. Dintr-o dată, fiind ameninţat astfel, le-am spus că voi plăti. Ei strigau: „Taci, uită-te în jos”. (…) Unul dintre cei doi cu cagulă i-a spus ceva la ureche lui Roushdane (n.r.: unul dintre cei cinci suspecţi închişi). Când băieţii cu cagule au plecat, Roushdane mi-a spus că trebuie să le plătesc, altfel eram cu toţii în pericol”, a spus Pogba.
Jucătorul echipei Juventus, Paul Pogba, a fost plasat sub protecţia poliţiei, atât în Franţa, cât şi în Italia. Potrivit Le Parisien, şi mama jucătorului beneficiază de protecţia forţelor de ordine. Decizia a fost luată după tentativele de extorcare a căror ţintă a fost jucătorul.
Sâmbătă, fratele lui Paul, Mathias, a fost pus sub acuzare şi plasat în arest preventiv, în cadrul anchetei. Alţi patru suspecţi cu vârsta cuprinsă între 27 şi 36 de ani au fost, de asemenea, inculpaţi şi închişi în acest caz.
La 27 august, fratele lui Paul Pogba, Mathias a publicat un videoclip în care promitea dezvăluri despre fratele său, actualul jucător al lui Juventus Torino.
Paul Pogba a declarat la prima audiere că a fost atras într-o capcană de prieteni din copilărie, ajutaţi de două persoane mascate şi înarmate. Aceştia l-au acuzat că nu i-a ajutat pe plan financiar şi i-ar fi pretins suma de 13 milioane de euro. Pogba susţine că ar fi plătit 100.000 de euro şi că l-ar fi recunoscut printre atacatori pe fratele său mai mare, Mathias. Ulterior Paul a spus, în faţa anchetatorilor,, că este posibil ca Mathias să fi fost ”pus sub presiune” de persoanele care doreau să îi ceară sume de bani.