Sorin Cârțu, nervos după meciul cu FCSB. Ce i-a reproșat arbitrului Radu Petrescu

CSU Craiova a câștigat cu FCSB, scor 2-1, din etapa a 11-a din Liga 1.

Sorin Cârțu a pus tunurile pe arbitrul Radu Petrescu. Oficialul oltean îi reproșează lovitura de pedeapsă primită de Andrea Compagno, fază la care elevii lui Dică au egalat.

”Ei au simțit că acel fault evident pe care l-au suportat Markovic că nu a fost, dar când s-a dat penalty la faza noastră, acordat de VAR… aș propune ca această ‘barzelleta’ (n.r. – glumă, în italiană) pe care a creat-o jucătorul italian (n.r. – Andrea Compagno) să fie preluată de școala de antrenori și exemplificată la toți jucătorii, antrenorii, un mod de a dribla foarte interesant.

A dribla – dau minge în față o pierd de sub control, dau cu capul în gură, mă dau pe spate și primesc penalty. Efectiv, hilar tot ce s-a întâmplat în acel minut, care a întors, cât de cât, desfășurarea partidei.

Sigur, a venit repriza a doua. A venit și golul doi. Până la urmă este bine că am păstrat rezultatul și este o victorie deosebită. E bine că echipa a fost conectată foarte bine pentru această partidă.

În general, meciurile pe care le ai cu FCSB, CFR, Rapid, intră într-o categorie a meciurilor speciale și, pe lângă ce pregătesc și transmit antrenorii, vin și jucătorii cu un plus al lor de stare de spirit. Astăzi, eu sunt mulțumit că s-a făcut dreptate pentru că ar fi fost păcat ca acest meci să nu se fi terminat cu o victorie a noastră”, a declarat Sorin Cârțu, la finalul partidei cu FCSB.

Cu această victorie, CSU Craiova a urcat pe locul 4, cu 17 puncte, și are un meci mai puțin disputat față de primele două clasate, Farul și Rapid, ambele cu câte 24 de puncte.

FCSB rămâne pe loc de baraj, 4, cu doar 8 puncte adunate în nouă meciuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed