Giani Kiriță, fostul fotbalist al celor de la Dinamo, a găsit puterea să povestească momentele cumplite trăite în copilărie. În cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, acesta nu s-a sfiit să vorbească despre calvarul trăit de mama sa.
Tatăl fostului fotbalist era extrem de agresiv și și-a chinuit soția ani de zile. Giani Kiriță nu a avut niciodată o relație bună cu tatăl său, acesta părăsindu-și familia când fostul fotbalist avea trei ani.
„Mama a vrut să mă avorteze, pentru că nu mai putea. Tata venea, se îmbăta și o bătea degeaba. O călca în picioare și o învia cu apă. De asta sunt eu așa. Mamaia i-a spus să mă treacă pe numele ei, că o să mă crească ea, numai să mă păstreze”, a declarat Giani Kiriță în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”.
Mama lui Kiriță a vorbit despre greutățile prin care a trecut după ce soțul său a părăsit-o.
„Nu l-a interesat niciodată de Giani după ce ne-am despărțit! Vă vine să credeți că, în viața lui, nu i-a cumpărat o pereche de teniși, în condițiile în care băiatul meu se ducea la fotbal! Poate tocmai de aceea, el nu a vrut să audă de tatăl lui și mereu spune că nu a avut tată. Toata lumea din sat știa că bărbatul meu nu se interesa de copii! În plus, începuse să bea și nu l-a mai tentat nici să își facă o nouă familie! A și murit de tânăr, la doar 46 de ani!”, spunea mama vedetei pentru Kanal D.