UTA a avut inițiativa la Botoșani încă din primele minute. Și a reușit să deschidă scorul, până la urmă în minutul 26, după o fază fixă.
Batha a centrat perfect în mijlocul careului, iar Cascini a reluat în plasă. După 5 minute, Postolachi și-a trecut și el numele pe tabelă: a profitat de greșeala lui Pap și ridicat scorul de 2-O pentru oaspeți.
Echipa lui Mihai Teja a riscat în repriza secundă mai mult. Sno a redus din diferență după o fază ciudată: a nimerit bara, iar de acolo mingea i-a revenit în genunchi și s-a scurs în poarta goală.
Gazdele au presat, au insistat, dar și oaspeții au avut ocaziile lor. Nu s-a mai schimbat nimic, iar UTA a bifat prima victorie în deplasare după 11 luni și ocupă locul al 5-lea în Superligă.
„Un meci disputat pentru că am vrut noi să fie așa. Cred eu că prima repriză a fost dominată de noi, din punct de vedere fizic și al organizării defensive. Am reușit să înscriem două goluri și cred că mai puteam face asta. Din păcate, ceea ce am discutat la pauză nu s-a văzut în repriza a doua.
Ne-am retras prea mult, nu trebuia să facem asta. Una peste alta, băieții trebuie felicitați. Au muncit, și-au dorit foarte mult victoria astăzi. Nu se mai câștigase de mult timp în deplasare. Trebuie să fim mult mai echilibrați după ce conducem. E important că am spart gheața”, a spus Ilie Poenaru, după meciul de la Botoșani.
FC BOTOȘANI: Pap – Sno, Dican, Țigănașu, Șeroni – Mussis, Sylla, Ivanov – Mateus, Camara, Mailat
REZERVE: Ureche, Dragu, Patache, Perianu, Petkovski, M. Roman, Sadiku, Shahaf, Tîrcoveanu
ANTRENOR: Mihai Teja
UTA ARAD: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha, Stahl – Steau, Cascini, Jobello – Postolachi
REZERVE: Balauru, Ademi, Anton, Dobrescu, Keșeru, Matei, Negoescu, Otele, Ubbink
ANTRENOR: Ilie Poenaru