Marius Croitoru nu și-a uitat trecutul de fotbalist la FCSB. Aseară, antrenorul lui FCU Craiova s-a uitat la partida de la Londra și a lăudat-o pe vicecampioana României, chiar dacă a pierdut, 1-3 contra lui West Ham.
„FCSB a fost 70 de minute la nivelul echipei de pe locul șapte de anul trecut din Premier League, cel mai puternic campionat din lume. Bravo lor, felicitări. Din păcate, finalul nu a fost cel așteptat. A fost o bucurie pentru cei care au privit meciul, pentru cei care iubesc fotbalul și pentru România.
Au fost mulți români în tribune și cred că s-au simțit mândri. Au făcut un meci bun, chiar dacă au pierdut. Felicitări pentru tot ce s-a întâmplat ieri seară. Ce am văzut la FCSB mi-a produs o bucurie.
Nu știu dacă a fost penalty. Este un contact, dar eu, dacă eram arbitru, nu dădeam, dar probabil sunt român și din cauza asta spun acest lucru”, a spus Marius Croitoru, într-o conferință de presă.
Croitoru nu a avut însă o vorbă bună și pentru campioana CFR, care a smuls o remiză în prelungiri, în Kosovo, cu Ballkani.
„Dacă stăm să comparăm nivelul, e clar că e o surpriză frumoasă pentru Kosovo. E campioana României contra campioanei din Kosovo, nu există termen de comparație. Nu am văzut meciul și nu aș putea să mă pronunț, dar din prisma rezultatului, este o surpriză neplăcută pentru noi”, a spus antrenorul Craiovei.