România dă lovitura! Este anunţul momentului de la Guvern. Patru sportivi importanţi au fost naturalizați. În ședința de miercuri, Guvernul României, a aprobat naturalizarea a patru sportivi care evoluează în campionatele naționale.
Naționala României primește întăriri
Este vorba despre Handbalistul croat Ante Kuduz și cel iranian Saeid Heidarirad, ambii de la campioana CS Dinamo Bucureşti. Aceştia vor fi eligibili pentru echipa naţională a României de handbal masculin.
Guvernul a aprobat acordarea cetăţeniei române şi pentru doi hocheişti finlandezi, fundaşul Matias Petteri Haaranen şi portarul Juha Rasmus Rinne, ambii de la ACSH Gheorgheni, care vor putea reprezenta şi ei România.
Și în alte discipline sportive, România, a naturalizat sportivi și beneficiază de serviciile lor.
La fotbal, naționala, l-a naturalizat pe fundașul si căpitanul celor de la CFR Cluj, Mario Camora.
La baschet, România, beneficiază de trei sportivi naturalizați : Giordan Watson, Kris Richard și Patrick Richard, toți cei trei fiind născuți în Statele Unite ale Americii.
La Campionatul Mondial de hochei, de anul acesta, România a fost reprezentată de șase jucatori naturalizați: portarul Patrik Polc (Slovacia), atacanţii Albert Zaghidulin, Evgheni Skacikov (ambii din Rusia), fundaşii Pavlo Borisenko, Evgheni Emelianenko (ambii din Ucraina) şi Timur Rasulov (Rusia)