Jessica Pegula (28 de ani, 8 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale US Open, după ce a trecut de Petra Kvitova (32 de ani, 21 WTA), scor 6-3, 6-2. Pegula se va bate pentru un loc în semifinalele US Open cu liderul mondial WTA, poloneza Iga Swiatek.
Și, deși turneul este în America, sportiva despre care toată lumea știe că e cea mai bogată jucătoare din circuit n-a avut parte de susținerea din tribune a tatălui său.
Jessica este fiica lui Terry Pegula, afaceristul cu o avere de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
”Mi-a spus doar că am făcut o treabă bună. Poate că-i place să vadă meciul de acasă pentru că nu e așa de stresant. Fratele și sora mea m-au susținut din tribune. Dacă voi ajunge în finală, nu știu, vom vedea (n.r.- dacă tatăl său va veni să o vadă)”, a declarat Jessica Pegula, potrivit Marca.
Despre Terrence Pegula, care s-a îmbogățit peste ocean din exploatarea gazelor naturale, se știe că deține echipa de fotbal american Buffalo Bills, una dintre cele mai valoroase din Statele Unite ale Americii.
În 2014, când a cumpărat echipa, Teddy Pegula i-a învins la licitație, printre alții, pe Donald Trump și Bon Jovi