Un club de Liga a 3-a rupe parteneriatul cu Gică Hagi. Acuzații grave: ‘Nu ne dorim un nou caz Lobonț’

Clubul de Liga a 3-a, Corvinul Hunedoara, anunța încetarea parteneriatului cu Farul Constanța, iar conducătorii ”corbilor” lansează atacuri dure la adresa lui Hagi.

„Nu ne dorim ca, în viitor, Corvinul să mai treacă printr-un alt „caz Lobonţ”

Într-un comunicat postat pe pagina oficială a clubului, cei de la Corvinul au lansat o avalanșă de acuze.

„Cedarea unor jucători cu potenţial (cum s-a întâmplat recent, în cazul unui junior de 12 ani, la presiunile părinţilor, la clubul FC Farul Constanţa, în condiţii avantajoase doar pentru clubul de primă ligă) nu se va mai face decât dacă beneficiile financiare sunt în concordanță cu investițiile pe care clubul nostru le face în viitorul juniorilor.

Dezavuăm practicile şi ingineriile prin care cooptarea unor juniori de perspectivă sunt avantajoase doar pentru una dintre părţi, folosindu-se anumite strategii de convingere a părinţilor, înainte de a se discuta cu reprezentanţii clubului.

Concret, nu ne dorim ca, în viitor, Corvinul să mai treacă printr-un alt „caz Lobonţ”, în care să nu beneficieze în niciun fel din transferul jucătorului, având în vedere resursele investite de-a lungul timpului în juniorul aflat în cauză!

Tocmai de aceea, am luat decizia de a denunța, unilateral, parteneriatul pe care îl aveam cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și care data din 2020, însă, totodată, subliniem că rămânem deschiși oricărei colaborări cu cluburi care își manifestă interesul asupra unui jucător crescut la Hunedoara, atâta vreme cât o eventuală înțelegere va fi benefică, din toate punctele de vedere, și clubului nostru”

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed