Jovan Markovic a marcat în meciul cu Farul Constanța primele goluri în acest sezon într-un moment foarte special pentru el. Chiar în ziua partidei a devenit tătic de băiat.
Fotbalistul a sărbătorit și pe teren. Cu gestul făcut celebru de brazilianul Bebeto, în urmă cu peste 25 de ani. Markovic l-a învins pe Aioani prima dată în minutul 26 cu un șut la colțul lung. Atacantul a reușit dubla în repriza a doua.
„Mă bucur că am marcat în această zi specială și că mi-am ajutat echipa să câștige. Este o zi minunată pentru mine. A născut soția mea. Am un băiețel.
Mă bucur că am întors rezultatul și am luat cele trei puncte. După un astfel de meci este mare bucurie în vestiar, este normal.
Nu mă interesează că am fost contestat, eu mi-am făcut mereu treaba cât de bine am putut”, a declarat Jovan Markovic la finalul meciului cu Farul.