Gabi Tamaș a aruncat bomba acum două zile: vrea să plece de la Petrolul! Iar președintele Costel Lazăr i-a dat dreptate, având în vedere că nimeni nu pune umărul să ajute la finanțarea echipei-fanion a județului Prahova.
Ba mai mult, după ce a făcut chiar el două credite de nevoi personale ca să mai plătească la club, președintele a amenințat că după Tamaș, vor pleca și el și puținii sponsori pe care-i are echipa.
Odată agitate apele, ofertele au început să curgă la adresa lui Tamaș, însă pe ultima sută de metri, s-au făcut rost de bani și s-au adus salariile la zi. Deocamdată, Tamaș și președintele Lazăr au rămas pe loc, însă situația e dramatică.
Nimeni nu o ajută pe Petrolul, ba mai mult, gurile rele vorbesc chiar de contre puse de primărie care ar goni toți afaceriștii interesați să contribuie. Astfel că dinspre Petrolul s-a făcut un apel public.
„Grupul membrilor fondatori ACS Petrolul 52 precizează în mod deschis și ferm că nu s-a împotrivit niciodată și nici nu se va opune unei asocieri în termeni legali cu Consiliul Local Ploiești sau cu alte instituții publice sau private.
Ne manifestăm, încă o dată, deschiderea totală față de oricine dorește să se asocieze sau să finanțeze clubul Petrolul Ploiești și precizăm, din nou, faptul că nu au existat, și nu vor exista, solicitări personale de natură financiară ale membrilor fondatori pentru cedarea majorității Asociației.
Nu am ascuns și nu vom ascunde realitatea privind situația financiară a clubului, care, în acest moment, este una delicată, fiind evident faptul că este nevoie de sprijin imediat.
Echipa FC Petrolul Ploiești reprezintă județul Prahova și orașul Ploiești și are nevoie de sprijinul tuturor celor care doresc să se implice. Ea aparține ploieștenilor, prahovenilor și tuturor celor care iubesc acest club!”, este comunicatul clubului.