Deși este inițiatorul schimbărilor pentru jucătorii Under 21, în primul minut al meciului, Dan Petrescu a dat drept exemplu negativ, modul în care este tratat Vadim Rață la FCSB.
„Nu-mi venea să cred ratarea aia a lui Vito, sincer, dar am văzut la televizor și am înțeles de ce. I-a sărit, altfel nu înțelegeam cum poți să ratezi de acolo. Pentru moralul lui Vito e fantastic. Din primul meci, când am avut cu armenii aici, s-a accidentat la spate și nu și-a mai revenit. Era cu moralul jos, s-a bucurat enorm, l-am văzut foarte fericit.
Și Jefte avea nevoie de moral, îmi pare rău că nu a dat al doilea gol. Știți cum e la CFR, FCSB și Craiova: ‘n-a dat gol, îl dăm afară, luăm altul!’. Așa e aici. Eu nu mai înțeleg nimic. Eu am calmitate, știu cine e bun și cine nu. Dar lumea, conducerea, fanii zic că ăla nu e bun, că e prost. Antrenorul ăsta a făcut și el ceva 5 ani pe aici. De ce n-aveți încredere în el?
Credeți că bag pe cineva care nu e bun? La primul meci când va juca prost, iar va începe lumea să spună că nu știu ce. Așa e la cluburile mari. Vedeți și la FCSB câți jucători vin și pleacă. Joacă Rață trei minute, nu e bine. Nu se face așa fotbalul, dar asta este realitatea la noi”, a spus Dan Petrescu la Pro TV.