Momente incredibile la meciul Simonei Halep! Nimeni nu se aştepta la o asemenea reacţie: ‘Credeam că e imposibil să o înving’ / Video

Momente incredibile la meciul Simonei Halep de la US Open! Nimeni nu se aştepta la o asemenea reacţie din partea adversarei româncei. Ucraineanca de 20 de ani, Daria Snigur a izbucnit în plâns la finalul meciului.

Simona Halep nu a reuşit să îi facă faţă ucrainencei care se află abia pe locul 124 WTA. venită din calificări, Snigur a bătut-o pe Simona şi a eliminat-o de la ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Momente incredibile la meciul Simonei Halep!

Simona Halep – Daria Snigur 2-6, 6-0, 4-6 şi meciul a fost unul istoric pentru ucraineancă. Aflată la primul meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, Daria Snigur a fost vizibil emoționată la finalul partidei.

Jucătoarea din Ucraina și-a găsit cu greu cuvintele la interviul acordat pe teren și a oferit printre lacrimi o primă reacție după cel mai important meci din cariera ei.

„Sunt foarte fericită. Nu pot să fac niciun comentariu. E imposibil pentru mine. Vreau să-i mulțumesc Simonei pentru acest meci. A fost o experiență incredibilă. Credeam că e imposibil să o înving. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut azi.

Cred că m-a ajutat că am mai jucat aici, într-un meci demonstrativ. Dar am fost foarte, foarte emoționată. Am încercat să dau ce am mai bun”, a spus Daria Snigur la interviul acordat pe teren.

De altfel, imediat după finalul meciului, ucraineanca a uzbucnit în plând. Pentru acest succes, Daria Snigur a primit 45 puncte și un cec în valoare de 121.000 de dolari.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed