Simona Halep va debuta, luni, la US Open și speră să câștige al treilea trofeu de Grand Slam din carieră.
Mats Wilander, fost campion al turneului, spune că românca are toate șansele să câștige la Flushing Meadows. Suedezul a vorbit despre progresul vizibil făcut de Halep de când a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou.
”Cred că atunci când te uiți pe Simona, și pot să fac asta pentru că sunt un fost jucător și am trecut prin aceeași situație, trebuie să privim la dezvoltarea și îmbunătățirea sa ca jucătoare, și nu neapărat la rezultate, pentru că rezultatele s-ar putea să nu vină doar pentru că a servit mai bine sau pentru că a lovit mingea mai tare.
Nu înseamnă că va câștiga în mod natural turneele de Grand Slam. Dar privirea din ochii Simonei în timpul Wimbledon, când am intervievat-o, a fost o privire de emoție. Este încântată de fiecare zi de muncă alături de Patrick Mouratoglou, este încântată de dezvoltarea ei și, dacă nu ai această emoție, nu vei putea continua să lucrezi.
A avut-o la Wimbledon și sunt sigur că va avea aceeași privire în ochi la US Open. Simona crede că poate câștiga Grand Slam-uri și asta cred și eu”, a spus suedezul pentru Eurosport.
Mats Wilander: „Poate câștiga orice turneu”
Fostul jucător de tenis crede că Halep are în acest moment forța de a câștiga orice turneu.
”Simona Halep are puterea de a câștiga orice turneu pentru că lucrează intens cu Patrick să lovească mai puternic și la serviciu. Partea ușoară este să ai mai multă putere și să faci mai multe cu o minge de tenis. Partea grea este să ajungi într-un punct în care tu crezi în jocul tău.Dar astăzi, ea crede că trebuie să facă mai mult pentru a câștiga Grand Slams, știe că trebuie să-și asume mai multe riscuri”, a mai spus Wilander.
Simona Halep va juca în turul inaugural cu Daria Snigur (Ucraina), jucătoare venită din calificări.
US Open este singurul turneu de Grand Slam la care Simona Halep nu a ajuns în finală. Cel mai bun rezultat al său a fost o semifinală jucată în 2015. Atunci a pierdut în fața Flaviei Pennetta.
Se oprește în turul 2