FCU Craiova i-a găsit înlocuitor lui Andrea Compagno! Adrian Mititelu a spus totul după ce l-a vândut pe italian la FCSB. Oltenii se vor baza pe un atacant cu nume celebru după ce l-au cedat pe Compagno.
Adrian Mititelu este convins că George Ganea va exploda în tricoul alb-albastru al Ştiinţei după plecarea lui Compagno.
FCU Craiova i-a găsit înlocuitor lui Andrea Compagno!
1,5 milioane de euro a încasat gruparea olteană de la FCSB în schimbul lui Compagno. În locul acestuia, îşi va face locul în echipă George Ganea. Acesta a fost adus la echipă de la Farul. Fusese împrumutat inițial la FC Argeș până la finalul sezonului, dar a fost pus pe liber de piteșteni.
„George Ganea va fi altul decât cel pe care l-ați văzut până acum. A avut o pasă proastă, nu știu care sunt cauzele. Am niște informații, dar nu vreau să le dezvolt. Eu cred că aici va exploda și că talentul lui va fi confirmat.
Tatăl lui a fost unic. Pentru mine, Ionel Ganea a fost unic. Nu pot să îl uit niciodată, ne-a dat vreo 4 odată cu Dinamo, la Craiova”, a spus Adrian Mititelu, într-un interviu postat pe contul de Facebook al lui FCU Craiova.
George Ganea a fost transferat pe 17 august de FCU Craiova, dar încă nu a apucat să debuteze pentru olteni. În sezonul trecut, George a jucat turul la Farul, iar din iarnă a fost împrumutat la FC Argeș. În cel mai bun sezon din carieră, 2019-2020, Ganea a marcat doar 4 goluri în 29 de meciuri la Viitorul, actuala Farul.