Dan Petrescu s-a dezlănţuit! A cerut intervenţia poliţiei: ‘Trebuie arestați! Sunt șocat’

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu s-a dezlănţuit! Tehnicianul echipei din Gruia a cerut intervenţia poliţiei după ce ar fi fost înjurat de către un fan al clujenilor în meciul cu Maribor.

Dan Petrescu nu se bucură nici după ce a reuşit calificarea în grupele Conference League cu cei de la CFR Cluj.

Dan Petrescu s-a dezlănţuit!

Dan Petrescu s-a supărat după ce ar fi fost înjurat de către un fan al propriei echipe. „Era un idiot în tribună, tot meciul mi-a dat indicații să joace nu știu cine… nu l-am mai suportat! Vine la fiecare meci, cred că e pus de cineva”, a spus Petrescu, după meciul cu Maribor.

Înaintea meciului cu Farul, Dan Petrescu şi-a adus aminte de contestatarul său. A cerut intervenţia poliţiei. „E mai bine pe bancă decât în fața televizorului, chiar dacă e presiunea maximă la fiecare meci. Contestatar a fost doar un băiat (n.r. – la meciul cu Maribor), care am înțeles că a fost pus de cineva. Sper să nu mai vină pe la meciuri sau să stea în altă parte, nu în spatele meu. Am mai pățit asta la Cluj și în România. În străinătate mereu am fost lăsat în pace.

Și la FCSB, și la Craiova se pun 4-5 în spatele băncii, nu se uită la meci, mă înjură de neveste, de copii și de familie tot meciul! Doar în România se întâmplă asta. Băieții ăștia trebuie arestați! Mă înjură non-stop! Nu am mai văzut asta în toată istoria fotbalului.

Ce le-am făcut eu?! Eu pun la suflet orice, toată lumea știe, mă deranjează. Eu doar muncesc pentru fotbal, eu nu păcălesc fotbalul. Sunt șocat! În străinătate de ce am fost tratat corect și n-avea nimeni treabă cu mine? În România e la modă să-l înjuri pe Petrescu. Incredibil!”, a spus Petrescu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed