Mihai Stoica s-a dezlănţuit după calificarea celor de la FCSB în grupele Conference League! Managerul general al vicecampioanei a dat de pământ cu norvegienii. I-a făcut praf pur şi simplu pe cei de la Viking.
Euforic, Mihai Stoica i-a ironizat dur pe norvegieni. Viking – FCSB 1-3 şi vicecampioana e din nou în grupele unei competiţii europene.
Mihai Stoica s-a dezlănţuit după calificare!
„Prea au fost toate împotriva noastră la București! Prima licărire a fost când s-a amânat meciul de la Botoșani, am zis că poate reușim să ne refacem fizic, dacă mental e greu să te refaci.
Terenul a fost „carton”, din 2018. Noi la bază avem cu memorie, calci și se ridică iarba. Ăsta a fost pe vechi, îl udau întruna. Dar s-au întors toate împotriva lor!
FC Nema Talent ăștia au scos Sparta Praga. Nu e o echipă de neglijat la nivel de Conference League!
A doua parte o să mi-o amintesc după ce mă uit la faze, nu am realizat ce s-a întâmplat la final, la Florinel. Mă uitam dacă dăm gol sau nu la acea fază.
Coman a fost omul meciului! Începe să arate exact a ce dorim noi. Azi a fost MVP, eu așa l-am văzut. A făcut un meci perfect!
Stiam că Radunovic bate cel mai bine, mi-era doar că bate unde a bătut cu Saburtalo, dar a bătut prea bine. A reușit și să ridice mingea. Nici nu vreau să mă gândesc la primul meci pe Arena Națională în grupe, batem recordul, va fi sold out! Suporterii au din nou motive să fie mândri că echipa lor e în grupele unei competiții continentale. Vrem să arătăm ce înseamnă Steaua în România, că suntem continuatoarea!”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Salut!
Ai facut Automatica ca si mine dar nu stiam ca poate asa un … de acolo!
Merci!
Salut,
Ia-ti o pensie linistita din ce ai supt de la nea Gigi
si
Las-ne!
O zi buna!