Incorijibilul Dan Petrescu! Antrenorului CFR-ului nu i-a convenit nici amânarea meciului din weekend: `Ne-am odihnit, dar nu știu dacă e bine. Jucătorii se relaxează prea mult!`

Campioana CFR a bifat o remiză albă în Slovenia și stă cel mai bine ca șanse dintre echipele românești. Practic, calificarea în grupele Conference League se joacă în Gruia, dar după ce s-a fript cu Pyunik, Dan Petrescu suflă și în Maribor.

Și deși s-a văitat non-stop până acum că a avut programul încărcat și nimeni de la Ligă nu ajută CFR-ul, acum nu îi convine nici că fotbaliștii săi nu au mai jucat de joi.

„În primul rând, ne-am odihnit, dar nu știu dacă e bine. Le-am dat câteva zile libere, noi nu am mai avut o zi liberă de la începutul anului. Acum încerc să îi aduc înapoi, pentru că după zile libere, jucătorii se relaxează cam mult. Cei de la Maribor au echipă foarte tânără, 22-23-24 de ani.

Ei ar putea să joace mereu 3 partide pe săptămână. Va fi un meci foarte echilibrat, se va decide cu o execuție”, a mai declarat Petrescu.

„Cel mai important meci este următorul. Este play-off, ambele echipe vor în grupe. Presiune e mare pe ambele echipe. Maribor e campioana Sloveniei, orice campioană are altă atitudine. Ei trec printr-o perioadă mai proastă, dar de când a venit noul antrenor (n.r. – Damir Krznar) nu au pierdut. Au făcut 2 egaluri după 2 meciuri bune.

A adus mai multă organizare la faze fixe. Și pentru ei e foarte important acest meci. Au 15 jucători care au jucat pe la naționale, U19, U21, naționale mari. Va fi un meci care pe care, ați văzut și ieri, Steaua Roșie și Qarabag au fost eliminate după două greșeli. Cine va greși va ieși din competiție”, a spus Dan Petrescu în cadrul conferinței de presă.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed