Dacă după tragerea la sorții, Dumitru Dragomir era convins că România va avea în grupele Conference League măcar două echipe, între timp a consultat ”oracolul”. Sau, mai bine zis, a văzut partidele tur și a schimbat previziunea.
Fostul președinte al LPF a anunțat că dintre CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, care vor juca meciurile retur din play-off mâine de la ora 20:00, doar una merge mai departe.
„Din punct de vedere al valorii, toate cele 3 echipe ale noastre ar trebui să se califice. Dar cum nu mai suntem învățați cu performanța în fotbal, mă tem că numai cu una ne vom duce mai departe.
Steaua este mai bună decât Viking, ce să mai… numai că, din punct de vedere tactic, norvegienii au fost mai deștepți decât ai noștri.
Steaua este mult mai tehnică decât norvegienii. Bine, nu știu cum stau ai noștri cu pregătirea fizică, dar Viking stă bine.
Cei de la Viking au fost deștepți, au jucat 5-4-1 în tur. Nu s-a prins nimeni că au lăsat spațiile libere pe părțile laterale ca FCSB să centreze? Păi unde se duceau mingile? Numai pe capul ălora!”, a afirmat Dragomir la Pro Arena.
”Petrescu e antrenor. Eu mă iau după cei care-l critică că bagă autobuzul în poartă?! Atunci Iordănescu, Ienei, Pițurcă ce făceau? Dumnezeule, ce antrenori au fost! Prima dată își luau măsuri să nu ia multe goluri. E normal!”, a mai spus fostul șef al LPF.