Imagine de colecție cu Victor Pițurcă și nepotul! Ipostaza în care n-a fost văzut niciodată fostul selecționer!Victor Pițurcă e una dintre cele mai sobre persoane din fotbalul românesc.
Chiar dacă, după scandalul cu Vica Blochina, viața sa privată a devenit subiect de tabloide, Pițurcă a rămas la fel de strict în ceea ce privește familia sa.
Mereu pus la patru ace, scos ca din cutie la fiecare apariție și cu un fizic impecabil deși a depășit și al șaselea deceniu de viață, fostul selecționer al naționalei n-a fost surprins niciodată în ținută lejeră, în intimitatea casei sale.
Dar fiul său cel mare, Alexandru, a scăpat o poză pe Instagram, o adevărată imagine de colecție cu Pițurcă senior.
Victor Pițurcă a fost pozat în casă, râzând, destins, în postura bunicului fericit, jucându-se cu unul dintre nepoții săi. Antonio Alexandru, în vârstă de 9 ani, este fiul Claudiei Naboiu, singura fiică a fostului antrenor de la Steaua și Craiova.
Claudia (37 de ani) și Alex (38 de ani) sunt copiii lui Victor Pițurcă cu Maria, care îi este soție de mai bine de 30 de ani. Pițurcă mai are însă un fiu de 14 ani și în afara căsniciei, din relația cu Vica Blochina.