Monica Niculescu şi Raluca Olaru au reuşit o calificare în sferturile de dublu de la Granby

Perechea română Monica Niculescu/Raluca Olaru s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 250 de la Granby (Canada), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, după 2-6, 7-6 (4), 10-6 cu cuplul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Danka Kovinic (Muntenegru).

Româncele, favoritele numărul doi, au obţinut victoria după aproape două ore de joc (1 h 54 min), relateaza agerpres.ro.

Învinse fără apel în primul set, cu 6-2, Niculescu şi Olaru au fost conduse în actul secund cu 3-0 şi 4-1, dar au reuşit egalarea, 4-4, trimiţând setul în tiebreak după ce au salvat două mingi de meci la 5-6. În tiebreak, româncele au condus cu 4-1, au fost egalate, dar au izbutit să câştige cu 7-4. Apoi au controlat şi super tiebreak-ul, pe care şi l-au adjudecat cu 10-6.

Niculescu şi Olaru şi-au asigurat un cec de 2.350 de dolari şi 30 de puncte WTA la dublu, iar în sferturi vor înfrunta cuplul Daria Saville (Australia)/Eni Shibahara (Japonia).

La simplu, principala favorită, rusoaica Daria Kasatkina, a debutat cu o victorie în trei seturi, 6-7 (4/7), 6-4, 6-2, în faţa belgiencei Greet Minnen.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed