Nick Kyrgios va fi audiat în faţa unei instanţe pentru acuzaţii de agresiune

Tenismanul australian Nick Kyrgios va răspunde în luna octombrie în faţa unui tribunal din Canberra pentru acuzaţii de agresiune, după respingerea apelului său, au anunţat, marţi, autorităţile judiciare, citate de AFP.

Kyrgios (27 ani) nu s-a prezentat marţi la audierea iniţială, iar detaliile acuzaţiilor nu au fost precizate. Avocatul său menţionase în luna iulie că acestea sunt legate de un incident survenit în decembrie 2021.

Avocatul Michael Kukulies-Smith a cerut ca dosarul să fie analizat pe 25 noiembrie, subliniind că Nick Kyrgios petrece prea puţin timp în capitala Australiei, iar la finele lui noiembrie este una din rarele sale ferestre disponibile. Dar judecătoarea Louise Taylor a decis ca termen data de 4 octombrie, relateaza agerpres.ro.

Kyrgios, care a disputat prima sa finală de Mare Şlem la Wimbledon, în luna iulie, urmează să participe la US Open care începe luni la New York.

Jucătorul australian, care a fost acuzat de agresarea unei foste partenere, într-un incident petrecut în decembrie 2021, urma să răspundă la acuzaţii iniţial pe 2 august, dar procesul a fost amânat apoi pentru data de 23 august.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed