Vâlcea a dat marea lovitură! S-a aflat cine este vedeta cu care vrea să detroneze Rapid şi CSM Bucureşti. Tanja Asanin a semnat cu SCM. Aceasta este componentă a naţionalei Muntenegrului, iar clubul vâlcean a anunţat mutarea pe pagina sa de Facebook.
Tanja Asanin are 26 de ani şi va juca pe postul de inter dreapta, alături de Daria Bucur. Născută în Bijelo Polje, pe 6 noiembrie 1996, Asanin a mai evoluat pentru Mosonmagyarovar KC (Ungaria), Jagodina (Serbia) şi Buducnost Podgorica (Muntenegru).
Vâlcea a dat marea lovitură!
Asanin, triplă campioana a Serbiei (2019, 2020, 2021), câştigătoare a Cupei Serbiei (2019, 2021) şi a Supercupei Serbiei (2019), a participat cu naţionala Muntenegrului la Campionatul Mondial din Spania, în 2021.
„Vâlcea este un oraş de tradiţie în handbal, am auzit multe lucruri pozitive despre acest loc. Îmi place faptul că întrecerea din România este foarte puternică, sper voi progresa mult aici. Sunt încântată şi aştept cu nerăbdare să joc pentru acest club. De asemenea, am auzit foarte multe despre fanii vâlceni şi abia aştept să joc în faţa lor. Sper că împreună vom reuşi să atingem obiectivul stabilit” a declarat Tanja Asanin.
SCM le-a mai adus în această vară pe extrema dreapta japoneză Asuka Fujita (Minaur Baia Mare), pe centrul suedez Daniela Isabelle de Jong (Skuru IK), extrema stângă suedeză Elin Hansson (Skuru IK), pe pivotul Raluca Băcăoanu (Măgura Cisnădie), centrul Amalia Coman (CSU Ştiinţa Bucureşti) şi interul stânga sârb Jovana Kovacevic (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud).
Echipa vâlceană s-a despărţit de Mireya Gonzalez (Dunărea Brăila), Kristina Liscevic (Dunărea Brăila), Elena Dache (Măgura Cisnădie), Zeljka Nikolic (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) şi Olga Gorşenina (Neckarsulmer SU).