David Popovici face dezvăluirea momentului! S-a aflat care este planul uriaş al campionului român chiar înaintea campionatelor mondiale de juniori. Racheta speră să aducă noi medalii pentru România.
De doar două zile de pauză a avut nevoie David Popovici. Totul s-a întâmplat după performanța uriașă pe care a reușit-o la Campionatele Europene de seniori de la Roma.
David Popovici face dezvăluirea momentului!
Acum, Popovici vizează alte medalii. A plecat la Lima, acolo unde va participa la Campionatele Mondiale de Natație pentru juniori. Înotărorul român a cucerit două medalii de aur și a stabilit un record mondial la Europenele de la Roma. Acum, este pregătit pentru alte recorduri.
„Nu mi-am propus nici pentru celelalte competiții, dar s-a întâmplat (n.r. – să bată recorduri). Dacă o să se întâmple și acum, super! Mi-am dat fix restartul de care aveam nevoie, am avut două zile să mă odihnesc.
A fost extraordinar (n.r. – la Campionatele Europene de la Roma). Iar să înoți în fața a șapte mii de oameni, câți erau în tribună, pentru un înotator e ceva nou și ceva foarte tare! Deși ochii sunt pe mine, știu ce să fac. E distractiv să câștigi, nu e distractiv să pierzi”, a spus David Popovici, la plecarea din țară.
9 înotători la Campionatele Mondiale de Natație de la Lima
David Popovici – 100 m liber, 200 m liber
Vlad Stancu – 400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber
Bianca Costea – 50 m liber, 100 liber
Patrick Sebastian Dinu – 50 m liber, 100 m liber
Rebecca Aimeee Diaconescu – 50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber
Aissia Claudiua Prisecariu – 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate
Ștefan Cozma – 200 m liber, 200 m fluture
Alexandru Constantinescu – 50 m spate, 200 m spate
Andra Denisa Gorecki – 100 m fluture, 200 m fluture
România va avea participanți și la probele de ștafete 4×100 m liber masculin și 4×100 m liber combinat.