Gigi Becali face dezvăluirea serii! Patronul campioanei a dezvăluit numele jucătorului care pleacă imediat de la FCSB. Tocmai a primit o ofertă din afara țării, după ce fusese dorit și în Superliga.
Daniel Popa este la un pas de a pleca de la FCSB. Chiar patronul Gigi Becali a făcut acest anunț, în ceea ce privește viitorul jucătorului. A fost dorit la FC Botoșani dar preferă oferta celor de la Aktobe, din Kasahstan.
Gigi Becali face dezvăluirea serii!
Daniel Popa a fost exclus din lotul pentru campionat și trebuie să-și găsească altă echipă. Deși FC Botoșani l-a vrut, între timp, a apărut o ofertă de la Aktobe, în Kazahstan.
Becali a anunțat că jucătorul poate pleca oriunde, fără pretenții din partea FCSB-ului.
”Până se hotărăște nenea Iftime ce face cu Popa, dacă se înțelege cu el sau nu, uitați că i-a venit lui Popa o ofertă din străinătate și nu vrea la Botoșani. Eu așa am înțeles și nu am ce să le fac..
Am înțeles că lui Popa i-a venit o ofertă din străinătate, mi se pare că din Kazakhstan, și ar vrea să se ducă acolo. Băiatul se duce unde vrea el, dar dacă e să rămână la FCSB, atunci la noi o să fie și el în aceeași situație cu Baeten. Nu o să mai avem loc pe listă nici pentru el că trebuie să facem vreo trei modificări. Trebuie să îi băgăm pe listă pe cei noi, dar și pe Kiki.
Ce vreți să ii fac eu acum lui Valeriu Iftime dacă el stă nu știu cât timp să se decidă ce face în legătură cu Popa. Voi nu știți că în perioada transferurilor lucrurile se schimbă de pe o zi pe alta foarte repede, iar impresarii se agită să le caute echipe și oferte mai bune pentru jucătorii lor? Asta e situația la ora asta cu Popa, iar alte lucruri în plus nu am ce să vă mai spun”, a declarat Becali, citat de prosport.ro.
Trei plecări de la FCSB
Daniel Popa nu este singurul jucător care va pleca de la FCSB în această iarnă. Clubul a informat că Ionuț Panțîru și William Baeten, trebuie să-și găsească echipe.