FRF se desparte de încă un selecționer. Adrian Văsîi, out de la naționala României U19

FRF se desparte de Adrian Văsîi, selecționerul naționalei României U19. Se pare că antrenorul a fost cel care nu a dorit prelungirea contractului, motivând că are alte oferte.

”Federația Română de Fotbal i-a propus prelungirea colaborării, dar acesta a anunțat că își dorește o experiență în străinătate, aflându-se în negocieri pentru a prelua o selecționată din zona arabă. Federația Română de Fotbal îi mulțumește lui Adrian Văsîi pentru activitatea sa la toate loturile echipelor naționale și îi urează mult succes în cariera de antrenor!”, este comunicatul FRF.

Adrian Văsîi a pregătit generația jucătorilor născuți în 2003 timp de cinci ani de zile. Acesta a calificat naționala României la Campionatul European U19. Rezultatele nu au fost însă cele așteptate. Tricolorii au pierdut meciurile cu Franța, Italia și Slovacia.

Aceasta a fost a doua prezență a tricolorilor la EURO, la acest nivel de vârstă, după cea din 2011, când România a participat din postura de țară gazdă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed