Florin Manea își continuă războiul cu Rapid. Conflictul dintre impresar și giuleșteni a început după transferul lui Rareș Ilie la Nice.
Agentul vrea 30% din suma primită de Rapid pentru fotbalist în baza unui contract din 2018 conform căruia impresarul ar trebui să primească un bonus de succes pentru fiecare transfer pe care clubul îl realizează.
„Am fost deschis la discuții. Chiar i-am dat un mesaj domnului Șucu în care i-am zis să ne vedem, să îi explic. Mi-a răspuns elegant, mi-a zis că m-am poziționat foarte antagonic împotriva Rapidului. Încât o întâlnire între noi doi nu-și are rostul. Cred că e puțin depășit de evenimentele asta, a intrat prea repede în ceea ce înseamnă fotbalul”, a declarat Florin Manea pentru GSP Live.
Impresarul anunțat că va da clubul în judecată dacă nu-și primește banii. Florin Manea crede că șefii Rapidului nici măcar nu mai au contractul și le transmite acestora că îi așteaptă la tribunal.
„Cu domnul Șucu, cu Daniel Nicolae nu am nimic. Am divergențele mele cu Angelescu, pentru că m-a mințit și mie nu-mi plac mincinoșii. Dacă ești un club profesionist trebuie să-ți plătești toate datoriile. Pueam să îi dau mult mai devreme în judecată. M-am gândit din cauza tratamentului… Nici măcar un mulțumesc nu a zis nimeni.
Așteptam măcar din partea clubului să zică cineva mulțumesc mie și lui Ovidiu Burcă că am insistat să-l ia pe copilul ăsta. Flit total! Dacă mi-ar fi dat mesaj, poate că nu i-aș fi dat în judecată, dar când nesimțirea e așa crasă…”, a mai spus Manea.