Marius Şumudică, apărat! Tricolorul care îl copiază pe antrenorul de la Rapid. Dezvăluiri de ultimă oră ale atacantului. Denis Drăguş a vorbit în termeni laudativi despre fostul său antrenor.
Marius Şumudică şi Denis Drăguş au lucrat foarte bine împreună în Turcia. Mai mult, antrenorul şi l-a dorit şi la Rapid.
Marius Şumudică, apărat!
Gesturile din timpul meciurilor ale lui Marius Şumudică i-au adus multe critici. Chiar şi aşa, Denis Drăguș, atacantul celor de la Trabzonspor, îl apără. Spune că antrenorul ar trebui să fie mult mai apreciat.
Marius Șumudică este cunoscut pentru faptul că, la majoritatea meciurilor echipei sale, vine pe banca tehnică cu o geacă pe care o consideră norocoasă. Atacantul a transmis că și-a cumpărat, la rândul său, aceași geacă.
„(n.r. Îți place geaca lui Marius Șumudică?) Da, păi, mi-am luat și eu una la fel! Cred că Moș Crăciun mi-a pus-o sub brad! Mi-a plăcut, îmi place culoarea! Îmi place modul în care dă culoare fotbaului românesc.
Văd și eu anumite lucruri, cred că ar trebui să fie mult mai apreciat. Și el și domnul Hagi, când îi avem aici nu-i apreciem. Chiar dacă au calități și defecte, cred că ar trebui să-i apreciem și să le fim mai aproape, când nu sunt aici ne-am dori să fie”, a spus Denis Drăguș, la revenirea în România.